Romanul unei tristeti infinite!

As putea sa scriu o carte, iar acesta ar putea sa fie titlul ei: Romanul unei tristeti infinite. N-am pretentia ca ar fi ceva interesant sau folositoare cuiva, n-am nici macar pretentia ca stiu sa scriu. Tot ce fac e sa incerc sa transpun in cuvinte zbuciumul din suflet, trairile uimitor de intense de care am parte… din pacate, cele mai multe, coplesitor de triste. E adevarat, mi-e mai usor sa-mi las sufletul acaparat de tristete decat sa lupt, cu mine, cu viata. E mai usor sa-mi plang de mila decat sa ma ridic deasupra sentimentelor negative care-mi coplesesc viata. Si, clar, de ce mai multe ori aleg calea mai usoara… care, prea multe lucruri bune nu-mi aduce.
Starile care pun stapanire pe mine sunt pe cat de intense pe-atat de diverse si de variabile. In urma cu o clipa imi simteam sufletul plin de pace, simteam ca pot sa merg mai departe cu inima cat de cat usoara, cu zambetul pe buze, si, mai ales, cu incredere… si acum simt iar ca tristetea ma acapareaza, simt iar ca nu mai sunt in stare sa fac nici un pas, ca mi-e sufletul blocat, coplesit de amaraciune, disperat… si nu gasesc deloc calea pe care trebuie sa merg. Si, tot asa, zi de zi, o iau, iar si iar, de la capat… e totul cand cenusiu, cand negru… nuante mai calde, parca nici nu mai exista…:(Aseara mi s-a spus ca merg pe un teren minat… si ca trebuie sa am mare grija, ca pot sa fac rau nu doar mie, ci si celor din jur… ca trebuie sa fiu puternica si sa am incredere… si rational, stiu foarte bine ce trebuie sa fac dar sufletul… cum sa-i impun sufletului o cale rationala? Pot sa-mi impun zi de zi sa fac ceea ce TREBUIE, pot sa accept restrictiile, limitele care-mi sunt impuse, sau cele pe care eu mi le impun dar… sentimentele… ele oricum exista… si nu pot sa le opresc, sufletul nu-l pot impiedica sa simta, sa viseze, sa spere… sufletul nu-l pot ucide… desi, moare, putin cate putin de cand cu starea asta naspa:)

Daca ai sti cata putere poate avea tristetea uneori…Cand suntem ravasiti, suntem mult mai vii, si privim mai adanc în noi..
  
 
O fiinta draga mie îmi spunea ca ea simte sa scrie atunci cand e trista…eu fac la fel:)si de multe ori cand ii citesc articolele scrise din sufletul ei imi trasmite o stare de emotie care ma face la randul meu sa simt..Sa transmiti emotie e un dar. Sa simti cum o faci tu e o stare..de spirit!